pauza de ...banc!!!

Doi soricei rodeau la o rola de film.
La un moment dat unul il intreaba pe celalat : ce ti-a placut mai mult? filmul sau cartea?

"Morometii" - capodopera a literaturii si cinematografiei romanesti

Cand spun Marin Preda, ma gandesc automat la “Morometii” si cred ca nu sunt singura care face aceasta analogie. In fond, cine nu a citit “Morometii”, cel mai cunoscut roman al lui Preda? Daca nu datorita frumusetii acestei carti, atunci macar datorita cerintelor scolare. Asa ca nu am sa insist prea mult asupra subiectului; in fond, pare simplu- viata oamenilor satului romanesc si lupta lor pentru supravietuire in fata timpului care incepe sa-si piarda rabdarea. Asa ca multi ar spune: si ce? S-au mai scris carti pe acest subiect, de fapt jumatate din literature romana abordeaza acest subiect! Da, dar numai unul este si va fi Ilie Moromete, prototipul taranului intelectual, care exercita asupra celor din jur fascinatie, respect.

O astfel de capodopera litarara avea desigur nevoie si de o ecranizare pe masura. Ea a venit in 1988, sub atenta obladuire a lui Stere Gulea. Gulea a fost cel care a stiu sa reconstituie existenta zbuciumata a celei mai cunoscute familii din literatura omana, trecerea de la o perioada de liniste, cand “timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare”, la o perioada sumbra, plina de suferinte, cand “timpul nu mai avea rabdare”. Filmul reprezinta in marea sa parte o copie fidela a cartii (lucru intalnit la putine ecranizari), regizorul purtandu-si spectatorii prin toate cotloanele vietii taranului roman din satul Silistea Gumesti, insistand asupra problemelor familiei Moromete. Insa Stere Gulea nu ar fi putut crea aceasta capodopera a cinematografiei romanesti fara o distributie extraordinara. Victor Rebengiuc este cel care ii da viata lui Ilie Moromete. Paritura lui Rebengiuc este extraordinara, el transmitand telespectatorului fiecare bucurie, fiecare traire, suferinta a lui Ilie Moromete, asa cum sunt ele prezentate in carte. Victor Rebengiuc este pentru mine acel Moromete pe care mi-l imaginam in copilarie, la prima lectura a “Morometilor”. Mereu la poarta, gata de vorba sau de mestecat tutun, acel Ilie Moromete care stie sa-si ascunda magistral cinismul sub masca naivitatii.

Insa ce ar fi Moromete fara Cocosila, prietenul sau cel mai apropiat, singurul care il putea intelege, interpretat fara cusur de catre Mitica Popescu, sau fara Catrina, a doua sa sotie, cea care incearca in zadar sa-l aduca pe “calea cea buna”, interpretata de Luminita Gheorgiu?! Nu pot fi trecute cu vederea nici prestatiile lui Dorel Visan (Balosu), Florin Zamfirescu (Marmorosblanc), Teodora Mares (Ilinca) si multi altii. In fond, “Morometii” reprezinta un tot unitar, in care fiecare are rolul sau bine stabilit, rol care, oricat ar fi de mic, reprezinta o parte din temelia a ceea ce eu cred ca este cel mai bun film romanesc.

Creatia lui Stere Gulea a fost recompensata cu 16 premii nationale si internationale, printre care si premiul pentru cea mai buna interpretare masculina (Victor Rebengiuc), la San Remo, in 1988.

Manifest !

Ma enerveaza la culme cand aud, din ce in ce mai des, cat de proaste sunt filmele romanesti, in special cele de dinainte de 1989. Da, avem si filme proaste, asa cum are si Hollywood-ul, dar asta nu inseamna ca trebuie sa generalizam. Recunosc, ma scot din sarite filmele cu Sergiu Nicolaescu, dar asta nu inseamna ca nu imi plac filmele romanesti si nu le recunosc valoarea.

Incep sa cred ca e in natura noastra, a romanilor, sa dam cu noroi in tot ce al nostru,si sa preamarim tot ceea ce e strain, doar asa…ca e la moda!!! Asa ca nu strica daca dati o raita prin magazinele de specialitate sau doar un search pe ODC, in cautarea filmelor romanesti care, cred eu, merita!

La urma urmei, si maine este o zi...

Desi unii sunt de parere ca e mai bine sa "nu lasi pe maine ce poti face astazi", exista si voci care sustin ca " la urma urmei, si maine e o zi...". Vocea care a dat nastere acestei sintagme intrate adanc in constiinta multora dintre noi, este Scarlett O'Hara, personajul principal al romanului "Pe aripile vantului" (Gone with the wind) scris de Margaret Mitchell. Acest roman i-a adus autoarei, in 1937, premiul Pulitzer. Criticii si istoricii apreciaza ca romanul reprezinta un puternic angajament ideologic fata de cauza Confederatiei Americane si ca prezinta o viziune romantata a culturii antebelice din Sudul Americii. Cartea cuprinde o descriere vie a caderii Atlantei din 1864 si a dezastrelor cauzate de razboi si denota preocuparea scriitoarei pentru cercetarea istorica. Insa "Pe aripile vantului" nu este un roman de razboi, ci unul care imbina maestral durerea razboiului cu pasiunea dragostei. Imaginea lui Scarlett O'Hara este dominanta. Femeie puternica, obisnuita sa aiba totul, Scarlett reuseste intr-o lume plina de suferinta, de saracie si deznadejde. Desi apare ca o femeie diabolica, imorala, gata de orice pentru a-si atinge planurile de imbogatire, Scarlett este totusi umana. Ochii verzi, scanteietori, se lumineaza doar in fata dragostei. La urma urmei, Scarlett e o fetita obisnuita sa capaete si luna de pe cer, iar cand aceasta ii scapa, e capabila de orice pentru a o recupera. Pentru Scarlett, luna e Ashley, marea ei dragoste din adolescenta, pe care o pierde in favoarea lui Melany, o femei cu trup de fetita, incomparabila din punct de vedere a atu-urilor femeiesti cu frumoasa Scarlett. Orbita de pasiunea pentru Ashley, Scarlett nu vede adevarata dragoste, atunci cand il intalneste pe Rhett Butler, omonimul sau masculin. Desi sunt la fel, facuti parca unul pentru celalalt, orgoliul ii departe. Dragostea lor e una plina de pasiune, ura si romantism in egala masura, fapt ce o defineste ca una dintre cele mai mari povesti de dragoste a tuturor timpurilor.
Un asemenea roman nu putea scapa atentiei vigilente a producatorilor de la Hollywood, care au decis ecranizarea lui. Astfel, in 1938, producatorul de film David O. Selznick, a decis sa faca un film bazat pe cartea lui Margaret Mitchell. Totul anunta un film fenomen pentru acele timpuri, incepand cu suma record de 50.000 de dolari, pentru achizitionarea dreptului de ecranizare. In urma unei preselectii foarte mediatizate, pentru rolul lui Scarlett a fost aleasa tanara actrita britanica VivienLeigh. Rolul lui Rhett Butler i-a revenit actorului Clark Gable. Cuplul Leigh-Gable a devenit in scurt timp un sablon al povestilor de dragoste. "Pe aripile vantului" a avut premiera pe 15 decembrie 1939. la Atlanta, Georgia. Cheltuielile estimate pentru producerea acestui film au fost de 4 milioane de dolari, devenind filmul cu cele mai mari incasari din toate timpurile.
La vremea aparitiei filmului, "New York Herald Tribune" scria ca este "un spectacol cinematografic monumental", iar "The New York Times" ca este "cea mai mare inscenare cinematografica vazuta pana azi si cel mai ambitios film de actiune din istoria spectaculara a Hollywood-ului".
"Pe aripile vantului" este considerat a fi atat cel mai bun cat si cel mai romantic film al tuturor timpurilor, povestea de dragoste dintre Scarlett O'Hara si Rhett Butler castigand nu mai putin de 11 premii Oscar pentru:

• Cel mai bun film
• Cel mai bun regizor-Victor Fleming
• Cea mai buna actrita in rol principal-Vivian Leigh
• Cea mai buna actrita in rol secundar-Hattie Mc Daniel (pentru rolul lui Mammy)
• Cel mai bun scenariu-Sidney Haward
• Cea mai buna utilizare a culorii-W. Cameron Menzies
• Cea mai buna productie-David O. Selznick
• Cea mai buna scenografie-Lyle Wheeler
• Cea mai buna imagine color-Ernest Haller si Ray Rennahan
• Cei mai buni editori-H. Kern si J. Newcam
• Cel mai bun sector stiintific si tehnic-Dan Musgrave
  

Inceput de drum...

De cateva zile ma simt foarte "la moda", cool, trandy, fancy-pancy sau cum le-o mai zice. Nu mi-am facut o noua frizura scoasa din reviste si nici nu mi-am achizitionat ultimele tendinte in materie de haine . Totul a inceput zilele trecute cand, din lipsa de ocupatie, m-am hotarat sa intru si eu "in randul lumii". Si cum altfel decat printr-un cont pe Hi5 ?! Primesc de vreo doi ani invitatii, dar pana acum nu m-am gandit niciodata sa vad despre ce e vorba, cu ce se mananca, de ce majoritatea cunostintelor mele sunt atat de prinse de magia Hi5. Consideram ca prin faptul ca mi-am facut cont pe Yahoo!360 mi-am indeplinit rolul in "societatea" on-line. Asta pana acum cateva zile, cand am prins curaj si am lasat prejudecatile de-o parte si m-am hotarat sa socializez, sa devin si eu parte din marea familie Hi5. :) De fapt,e impropriu sa spun ca socializez-imi place sa ma uit la pozele oamenilor si-atat! Si de parca acest lucru nu era de-ajuns pentru o saptamana, astazi am aflat (stiam mai de mult....dar astazi am primit mailu cu tema propriu-zisa) ca trebuie sa-mi fac blog, ca tema de seminar la materia Tehnici Mediatice. Stiu eu care-i faza cu blog-ul asta, ca am mai incercat si pe Yahoo!360, dar l-am dat repede uitarii, poate pentru ca nu mi-l nota nimeni ca lucrare de seminar!!!! Imi place insa gandul ca am un loc numai al meu, unde pot scrie despre ceea ce imi place si anume despre filme si carti in egala masura, adica despre ecranizari mai mult sau mai putin celebre !!!!